umbre murdare de ketchup, autor Mihai Carabet

şi ce dacă aş plânge după o bucată de hârtie igienică? oamenii de jos
îşi mai deschid o dată umbrelele şi cumpără
ultimele picături de ploaie.
(fulgii – criză financiară pe răcoare)
dezinfecţie generală! strigă câinii fără corzi vocale. chitările canine
cântă din afară spre interior.
nopţile geloase fac sex cu coli văruite proaspăt
mâinile se lungesc în adâncurile dragostei – întunericul ăsta e lesbi, asta
înseamnă că moartea n-o să mai moară

virgină. băăă! strigă un înger, murind de hepatită, din mâna tipului de la masa alăturată.
sunt multe mese nesimetrice. sunt pe pământ.
sunt sub. pe.
aşa cum sunt veceuri de iarnă şi vară, aşa cum curcubeul se naşte în cămaşă
cu cravată, se sufocă
şi moare în 5 minute.
el n-a ajuns niciodată pe buze. şi iarăşi

câinii umblă prin tomberoane şi troleibuze. latră gravitaţia. şobolanii
merg
în explozie neînarmaţi mereu după cotitura sângelui de
studentă din armata a
14,
prietenă cu singurătatea jucătoare de baseball şi infecţie.

oraşul se rupe în două
ambuteiaje
fugite din piaţa centrală.
oamenii de sub umbrelă îşi claxonează inimile ude. câinii se ling ultima oară
pe bot. se
trag sub muzica urinată de la etajele cu ochii umflaţi colţurat de beţie
în formă.
de semnul scăderii.
în ibric. ziua se plimbă în BMW decapotabil. cine
vrea o tură sub masa de alături?
acolo se scriu romane despre vieţile noastre! (frica e ficţiune.
îmi spunea profesorul în timp ce tremura
în faţa paharului cu dumnezeu şi diavol –
turneu de karate pentru o sticlă de bere) şi.
cerul nu mai are importanţă – cerul vomită albastru pe timp de

noapte. în spitale! oamenii cu umbrele sovietice îşi sug reciproc picioarele,
urlă
televizorul cu precipitaţii. azi.
drumul din centru îşi taie fericirea cu toporul
ca să nu facă zgomot ciorba.
lama tatei singuratică s-a rătăcit. hemoglobina nu mai desenează zâmbete după război de aer gol
cu umbre murdare de
ketchup.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: